Trăim într-o perioadă fascinantă pentru designul interior.
Avem acces la mai multe informații, instrumente și tehnologii decât a avut vreodată generația noastră. Putem vizualiza un spațiu înainte de a exista. Putem genera variante într-un timp record. Putem organiza, calcula, compara și optimiza aproape orice.
Și totuși, uneori mă întreb:
De ce multe dintre interioarele pe care le vedem astăzi arată atât de bine și se simt atât de puțin?
Nu cred că problema este tehnologia.
Nu cred că problema este inteligența artificială.
Cred că problema este felul în care alegem să le folosim.
Tehnologia trebuia să ne ofere mai mult timp
În mod normal, fiecare progres tehnologic ar trebui să ne elibereze de sarcinile repetitive.
Să ne ofere mai mult timp pentru ceea ce contează.
Mai mult timp pentru oameni.
Mai mult timp pentru observație.
Mai mult timp pentru dialog.
Mai mult timp pentru înțelegere.
În schimb, am început să folosim aceste instrumente pentru a produce mai multe imagini, mai multe variante, mai mult conținut și mai puțină profunzime.
Nu pentru a deveni mai buni.
Ci pentru a deveni mai rapizi.
Designul interior nu începe în fața calculatorului
În toți anii în care am lucrat cu beneficiari, cele mai bune soluții nu au apărut în programele de proiectare.
Au apărut în conversații.
În timpul măsurătorilor.
În vizitele pe șantier.
În momentele în care cineva îți spune ceva aparent banal, dar care explică totul.
Designul interior nu începe cu alegerea unei canapele.
Nu începe cu o paletă cromatică.
Nu începe cu un stil.
Începe cu oamenii.
Cu felul în care trăiesc.
Cu obiceiurile lor.
Cu nevoile pe care uneori nici ei nu le pot exprima clar.
Cele mai importante răspunsuri nu sunt cele pe care le primim
Sunt cele pe care le observăm.
Un beneficiar îți spune că își dorește un interior minimalist, dar păstrează cu grijă obiecte primite de la familie.
Altul afirmă că preferă culorile neutre, însă toate lucrurile care îl înconjoară sunt pline de culoare.
Cineva spune că vrea o locuință modernă, însă vorbește cu nostalgie despre casa bunicilor.
Aceste detalii nu apar în chestionare.
Nu apar în algoritmi.
Nu apar în prompturi.
Dar tocmai ele construiesc un proiect autentic.
Rolul designerului nu este doar să asculte ce spune beneficiarul.
Rolul lui este să înțeleagă ceea ce acesta încearcă să spună.
Am început să confundăm imaginea cu proiectul
Poate cea mai mare schimbare a ultimilor ani este faptul că imaginea a devenit mai importantă decât experiența.
Vedem zilnic interioare spectaculoase.
Perfect iluminate.
Perfect compuse.
Perfect randate.
Dar multe dintre ele ar putea aparține oricui.
Și tocmai de aceea nu aparțin nimănui.
În goana după validare vizuală am început să uităm întrebările fundamentale:
Este confortabil?
Este funcțional?
Respectă ergonomia?
Respectă antropometria?
Răspunde stilului de viață al beneficiarului?
Sau arată doar bine într-o postare?
Trendul a devenit noul standard
Nu am nimic împotriva tendințelor.
Ele au existat întotdeauna.
Ne inspiră.
Ne provoacă.
Ne ajută să descoperim direcții noi.
Problema apare atunci când trendul devine scop.
Când începem să proiectăm pentru algoritm, nu pentru om.
Când căutăm ceea ce este popular în loc de ceea ce este potrivit.
Astfel apar interioare impecabile, dar interschimbabile.
Case diferite.
Oameni diferiți.
Povești diferite.
Dar aceleași spații.
Inteligența artificială nu este adversarul
Dimpotrivă.
Inteligența artificială poate fi unul dintre cei mai buni asistenți pe care i-a avut vreodată un designer.
Poate organiza informații.
Poate structura documentații.
Poate compara variante.
Poate automatiza procese consumatoare de timp.
Poate deveni un instrument extraordinar.
Și cred că ar trebui folosită exact pentru asta.
Pentru a ne elibera de munca repetitivă.
Pentru a avea mai mult timp pentru ceea ce niciun algoritm nu poate face.
Să observăm.
Să ascultăm.
Să înțelegem.
Poate că adevărata provocare este alta
Poate că provocarea designerului contemporan nu este să învețe să folosească inteligența artificială.
Poate că provocarea este să nu uite ceea ce l-a făcut valoros înainte ca aceasta să existe.
Curiozitatea.
Empatia.
Observația.
Capacitatea de a citi printre rânduri.
Capacitatea de a transforma o listă de cerințe într-un spațiu care vorbește despre omul care îl locuiește.
La finalul unui proiect nu îmi doresc ca beneficiarul să spună:
"Am primit niște randări frumoase."
Îmi doresc să spună:
"Parcă locuința asta mă reprezintă."
Pentru că, dincolo de tehnologie, trenduri și imagini spectaculoase, cred că aceasta rămâne esența designului interior.
Să creezi spații care nu ar putea aparține nimănui altcuiva.
Cristiana Constantinescu
Designer de interior
"Tehnologia ne poate ajuta să proiectăm mai repede. Dar numai atenția pentru oameni ne ajută să proiectăm mai bine." 🤍